by Andre Rieu
A iubi in ritm de Bolero.... Superba muzica!
O seara de gratie sa aveti!
marți, martie 31
Hava Nagila
by Andre Rieu
Sunt in mare dispozitie muzicala, iar piesele si interpretarile acestea merita amintite!!
Sunt in mare dispozitie muzicala, iar piesele si interpretarile acestea merita amintite!!
Yoga Sutra
Discipline, observances, posture, exercise of the life-force, introversion of attention, concentration, meditation and illumination (at-onement) are the eight limbs of yoga or the direct realization of oneness. Hence, these limbs should all be practiced together, intelligently, so that the impurities of all the physical, vital and psychological limbs maybe eliminated.
Patanjali/ Yoga Sutra, carte care consider ca ar trebui studiata in scoala.
Capitolul II. 29.
Patanjali/ Yoga Sutra, carte care consider ca ar trebui studiata in scoala.
Capitolul II. 29.
12 Principii Buddhiste
Am gasit un material, nu tocmai filosofic, dar simplu si la obiect.Nu stiu cui sa dau copyright-ingul...
Gotama, initiatorul buddhismului, s-a nascut in nordul Indiei in sec. VII i.Hr. La varsta de 30 de ani a plecat in cautarea adevarului, pentru el si pentru ceilalti. Dupa 6 ani de cautari a atins iluminarea fiind astfel supranumit “Cel Luminat”, “Cel Constient”, “Cel Ce Stie”, un Buddha.
Dupa aceasta experienta, el si-a petrecut restul vietii incercand sa impartasesca si celorlalti ceea ce aflase. Unii l-au crezut. Altii nu. Dupa moartea lui, din ce in ce mai multi oamenii au inceput sa se simta atrasi de invataturile lui si astfel numarul adeptilor a crescut considerabil.
Aproximativ o treime din populatia lumii urmeaza in prezent invataturile lui Buddha. Religia budista este denumita religia pacii pentru ca nu a existat niciodata un razboi budist si pentru ca nici o persoana, in nici o perioada de timp, nu a fost persecutata de o grupare, organizatie sau tara budista pe baza credintei sau libertatii de exprimare a acesteia. Iata in continuare cateva dintre principiile de baza dupa care se calauzeste religia budista:
Fiecare persoana ar trebui sa-si inteleaga propria minte si viata pe care o traieste. Sistemul numit budist exista tocmai pentru a te ajuta in acest sens. Incepe chiar acum si infrunta-ti viata asa cum se prezinta ea, invata sa-ti asumi responsabilitatea pentru propriile experiente.
Totul se schimba. Tot ceea ce exista trece prin acelasi ciclu al existentei – nastere, batranete, boala si moarte. Doar viata este continua, cautandu-si tot timpul noi forme de manifestare. Viata este un proces sau curgere care nu a inceput niciodata si nu se va termina niciodata.
Legea schimbarii se aplica deopotriva si la ceea ce oamenii numesc “suflet”. Nu exista ceva intr-o persoana care sa fie nemuritor, care sa nu se transforme.
Toate universurile care exista sunt expresia vietii. Toate efectele au si cauze iar caracterul unei persoane este rezultatul actiunilor sale. Fiecare fiinta umana isi creaza situatii de viata, fie ca intelege acest lucru sau nu. Prin ganduri bune si actiuni corecte se poate purifica sinele interior. Intelegerea naturii interioare va duce in timp la eliberare. Fiintele omenesti care petrec multe vieti pe Pamant pot atinge in cele din urma iluminarea.
Viata e singurul lucru care se schimba in mod constant. Viata isi schimba forma de nenumarate ori. Tocmai de aceea nu exista moarte desi toti cred ca murim. Din intelegere se naste compasiunea si un simt al identitatii cu alte forme de viata. Lege eterna este intelegerea si armonia.
Grija partii trebuie sa fie grija intregului. Egoismul directionat gresit produce suferinta personala si a celorlalti. Poti invata din propria suferinta sa o micsorezi si sa-i elimini cauzele.
Incearca in primul rand sa obtii o intelegere preliminara a buddhismului. Apoi poti dezvolta o intelegere mai profunda. Budismul este un mod de viata nu doar o teorie despre viata. Inceteaza sa mai faci rau, invata sa faci bine, purifica-ti inima.
Un Buddha este o fiinta omeneasca. Scopul vietii este atingerea iluminarii. Aceasta stare de constiinta conduce la disparitia limitarilor. Toate fiintele omenesti si toate celelalte forme de viata contin iluminarea in stare latenta. Iluminarea este procesul transformarii in ceea ce suntem cu adevarat. “Priveste in interiorul tau - esti Buddha”.
Intre starea de latenta si iluminarea propriu-zisa exista un proces de autodezvoltare. Singura credinta folosita in budism este increderea ca acolo unde a fost o calauza, merita sa mergi si tu.
Budismul pune mare accent pe nevoia de meditatie si concentrare interioara, care conduce in timp la dezvoltarea facultatilor spirituale interioare. Perioadele de liniste pentru activitatile interioare sunt esentiale pentru o viata echilibrata. Un Buddha are mintea treaza in orice moment. Fereste-te sa te atasezi mental si emotional de tot ce e trecator.
Fiecare persoana sufera consecintele propriilor actiuni si invata din ele. Ajuta-i pe altii sa faca acelasi lucru. Nici o rugaciune adresata lui Buddha sau oricarei alte zeitati nu va impiedica un efect sa-si urmeze cauza. Preotii budisti nu sunt intermediari intre realitate si individ. Toate celelalte religii si filozofii sunt acceptate fara discernamant pentru ca nimeni nu are dreptul sa se aseze in calea unei persoane care isi cauta Dumnezeul.
Budistii nu cred in nici un Dumnezeu. Budismul este un sistem de gandire, o religie, o stiinta spirituala si un mod de viata care e rational si practic. Pentru mai bine de 2 000 de ani el a satisfacut nevoile a aproape o treime din populatia Globului. Nu are dogme, satisface simtul rational si pe cel al inimii, insista ca fiecare individ sa-si asume responsabilitatea, sustine toleranta pentru ceilalti si pentru punctele lor de vedere, imbratiseaza stiinta, psihologia, etica si arta si subliniaza faptul ca oamenii sunt creatorii vietii lor prezente si a destinului lor
Dupa aceasta experienta, el si-a petrecut restul vietii incercand sa impartasesca si celorlalti ceea ce aflase. Unii l-au crezut. Altii nu. Dupa moartea lui, din ce in ce mai multi oamenii au inceput sa se simta atrasi de invataturile lui si astfel numarul adeptilor a crescut considerabil.
Aproximativ o treime din populatia lumii urmeaza in prezent invataturile lui Buddha. Religia budista este denumita religia pacii pentru ca nu a existat niciodata un razboi budist si pentru ca nici o persoana, in nici o perioada de timp, nu a fost persecutata de o grupare, organizatie sau tara budista pe baza credintei sau libertatii de exprimare a acesteia. Iata in continuare cateva dintre principiile de baza dupa care se calauzeste religia budista:
Fiecare persoana ar trebui sa-si inteleaga propria minte si viata pe care o traieste. Sistemul numit budist exista tocmai pentru a te ajuta in acest sens. Incepe chiar acum si infrunta-ti viata asa cum se prezinta ea, invata sa-ti asumi responsabilitatea pentru propriile experiente.
Totul se schimba. Tot ceea ce exista trece prin acelasi ciclu al existentei – nastere, batranete, boala si moarte. Doar viata este continua, cautandu-si tot timpul noi forme de manifestare. Viata este un proces sau curgere care nu a inceput niciodata si nu se va termina niciodata.
Legea schimbarii se aplica deopotriva si la ceea ce oamenii numesc “suflet”. Nu exista ceva intr-o persoana care sa fie nemuritor, care sa nu se transforme.
Toate universurile care exista sunt expresia vietii. Toate efectele au si cauze iar caracterul unei persoane este rezultatul actiunilor sale. Fiecare fiinta umana isi creaza situatii de viata, fie ca intelege acest lucru sau nu. Prin ganduri bune si actiuni corecte se poate purifica sinele interior. Intelegerea naturii interioare va duce in timp la eliberare. Fiintele omenesti care petrec multe vieti pe Pamant pot atinge in cele din urma iluminarea.
Viata e singurul lucru care se schimba in mod constant. Viata isi schimba forma de nenumarate ori. Tocmai de aceea nu exista moarte desi toti cred ca murim. Din intelegere se naste compasiunea si un simt al identitatii cu alte forme de viata. Lege eterna este intelegerea si armonia.
Grija partii trebuie sa fie grija intregului. Egoismul directionat gresit produce suferinta personala si a celorlalti. Poti invata din propria suferinta sa o micsorezi si sa-i elimini cauzele.
Incearca in primul rand sa obtii o intelegere preliminara a buddhismului. Apoi poti dezvolta o intelegere mai profunda. Budismul este un mod de viata nu doar o teorie despre viata. Inceteaza sa mai faci rau, invata sa faci bine, purifica-ti inima.
Un Buddha este o fiinta omeneasca. Scopul vietii este atingerea iluminarii. Aceasta stare de constiinta conduce la disparitia limitarilor. Toate fiintele omenesti si toate celelalte forme de viata contin iluminarea in stare latenta. Iluminarea este procesul transformarii in ceea ce suntem cu adevarat. “Priveste in interiorul tau - esti Buddha”.
Intre starea de latenta si iluminarea propriu-zisa exista un proces de autodezvoltare. Singura credinta folosita in budism este increderea ca acolo unde a fost o calauza, merita sa mergi si tu.
Budismul pune mare accent pe nevoia de meditatie si concentrare interioara, care conduce in timp la dezvoltarea facultatilor spirituale interioare. Perioadele de liniste pentru activitatile interioare sunt esentiale pentru o viata echilibrata. Un Buddha are mintea treaza in orice moment. Fereste-te sa te atasezi mental si emotional de tot ce e trecator.
Fiecare persoana sufera consecintele propriilor actiuni si invata din ele. Ajuta-i pe altii sa faca acelasi lucru. Nici o rugaciune adresata lui Buddha sau oricarei alte zeitati nu va impiedica un efect sa-si urmeze cauza. Preotii budisti nu sunt intermediari intre realitate si individ. Toate celelalte religii si filozofii sunt acceptate fara discernamant pentru ca nimeni nu are dreptul sa se aseze in calea unei persoane care isi cauta Dumnezeul.
Budistii nu cred in nici un Dumnezeu. Budismul este un sistem de gandire, o religie, o stiinta spirituala si un mod de viata care e rational si practic. Pentru mai bine de 2 000 de ani el a satisfacut nevoile a aproape o treime din populatia Globului. Nu are dogme, satisface simtul rational si pe cel al inimii, insista ca fiecare individ sa-si asume responsabilitatea, sustine toleranta pentru ceilalti si pentru punctele lor de vedere, imbratiseaza stiinta, psihologia, etica si arta si subliniaza faptul ca oamenii sunt creatorii vietii lor prezente si a destinului lor
duminică, martie 22
BAGALAMUKHI – Marea Putere Cosmică a fascinaţiei divine
Prin graţia sa copleşitoare, Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI conferă controlul deplin asupra tuturor tipurilor de acţiuni pe care le săvârşim, precum şi puterea de a stopa, la voinţă, pe oricare dintre acestea.BAGALAMUKHI reprezintă punctul central în care noi ne putem identifica cu liniştea inefabilă, cu tăcerea tainică şi cu nemişcarea extatică a naturii noastre divine esenţiale, punct care, deşi se află dincolo de orice activitate, structurează totuşi în mod perfect toate acţiunile din Manifestare. Cea de a opta Mare Putere Cosmică în panteonul tantric hindus este BAGALAMUKHI, adică Marea Zeiţă care, în conformitate cu imnurile de slavă care i-au fost aduse de către înţelepţi, deţine (printre altele) uluitoarea putere de a stopa sau a opri brusc orice mişcare şi orice activitate care are loc atât la nivelul Macrocosmosului, cât şi la nivelul microcosmosului fiinţei umane.Această extraordinară capacitate se corelează însă cu alte aspecte ale vieţii, cum ar fi puterea de fascinaţie, influenţa charismatică etc. De pildă, o femeie vitală, armonioasă şi foarte frumoasă poate provoca efectiv (atunci când este văzută de alte persoane de sex opus) un gen de „încremenire” sau nemişcare a simţurilor, minţii sau chiar a respiraţiei celor care o privesc. De altfel tradiţia spirituală din Orient afirmă că puterea pe care o exercită Principiul Feminin la nivel cosmic are capacitatea extraordinară de a bloca, opri sau paraliza orice activitate sau manifestare. Acesta este aspectul principal manifestat de Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI, care reprezintă însăşi puterea hipnotică universală a Energiei Divine Supreme (SHAKTI).Din punct de vedere etimologic, BAGALA înseamnă „frânghie” sau „frâu”, iar MUKHI înseamnă „faţă” sau „chip”. Prin urmare, BAGALAMUKHI este Zeiţa al cărei chip are formidabila putere (prin intermediul radiaţiei subtile pe care o exprimă) de a controla sau stăpâni orice situaţie sau formă de manifestare.Unul dintre aspectele importante pe care îl manifestă BAGALAMUKHI este acela că ea este o Zeiţă a Vorbirii, iar din acest punct de vedere ea rezonează cu Marea Putere Cosmică TARA, fiind considerată uneori chiar ca o formă a acesteia.Putem înţelege cu uşurinţă această legătură, mai ales dacă vom realiza faptul că radiaţia subtilă intensă este adeseori asimilată manifestării luminoase; prin urmare, atunci când energia subtilă a sunetului se manifestă ca lumină, TARA se manifestă ca BAGALAMUKHI. Un exemplu concret îl constituie rostirea unui discurs foarte inspirat, care efectiv ajunge să-i fascineze pe toţi cei care sunt prezenţi în acel loc, provocând deplina lor nemişcare şi focalizare, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. Prin urmare, BAGALAMUKHI reprezintă radiaţia plină de fascinaţie care provine din Logosul Divin subtil, putând astfel conferi vorbitorului forţa colosală a unui impact paralizant asupra celor care îl ascultă. În acest fel BAGALAMUKHI manifestă în cel care vorbeşte puterea de a face afirmaţii decisive, de a exprima cu o foarte mare forţă şi elocvenţă concluzii finale şi totodată de a se pronunţa cu o mare autoritate şi impact profund asupra adevărurilor fundamentale ale existenţei. Din această cauză, BAGALAMUKHI este invocată cu multă fervoare atunci când se doreşte dobândirea inspiraţiei în discuţii, în dezbateri sau în cazul argumentaţiilor.Deţine „arma” cunoaşterii spirituale ce îndepărtează toate obstacoleleUn alt aspect foarte important al lui BAGALAMUKHI este acela că Marea Zeiţă conferă celor care o adoră cu sinceritate şi devoţiune puterea de a învinge forţele ostile progresului şi evoluţiei noastre spirituale, care din punct de vedere lăuntric sunt reprezentate de gândurile, ideile şi emoţiile ce îşi au sursa în ego (adică în eu-l sau individualitatea noastră falsă). La modul fundamental vorbind, „arma” supremă care elimină orice conflict şi orice confuzie este „arma” cunoaşterii spirituale veritabile, care în tradiţia hindusă poartă numele de „arma lui BRAHMA” (BRAHMASTRA).Aceeaşi tradiţie afirmă că cea mai înaltă formă de manifestare a lui BRAHMASTRA o reprezintă răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu în realitate?”, care se referă la existenţa eternă, imuabilă a Sinelui Suprem (ATMAN).Meditaţia profundă asupra semnificaţiei acestei întrebări („Cine sunt eu?”) este esenţială pentru progresul spiritual al fiinţei umane. Într-adevăr, putem constata cu uşurinţă că, deşi lucrurile exterioare nouă ne sunt relativ cunoscute, Sinele lăuntric ne rămâne aproape complet necunoscut. Ceea ce noi numim „sine” este, în general vorbind, identificarea noastră eronată cu gânduri, emoţii sau senzaţii temporale, însă acestea nu reprezintă natura reală a conştiinţei noastre. De aceea, focalizarea perseverentă a minţii asupra înţelesului profund al întrebării „Cine sunt eu?” va restrânge în mod gradat aria de manifestare a gândurilor şi va face astfel încât toate celelalte aspecte sau întrebări să devină lipsite de importanţă prin raport la răspunsul acestei întrebări fundamentale. Făcând acum această legătură cu modul de manifestare şi totodată cu specificul Marilor Puteri Cosmice, realizăm cu uşurinţă felul în care TARA (Marea Zeiţă care este asociată Logosului Divin) devine însăşi forţa subtilă a întrebării „Cine sunt eu?”, forţă care poate să ne confere liniştea, într-o deplină nemişcare a minţii, pe care o manifestă BAGALAMUKHI. Prin urmare, Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI se ipostaziază şi ca forţă sau impact al vorbirii, care este folosită precum o armă de temut pentru a distruge orice urmă de negativitate sau ataşament. Din această perspectivă, BAGALAMUKHI se aseamănă cu TRIPURA BHAIRAVI, însă în timp ce BHAIRAVI manifestă puterea de a îndepărta cu succes orice opoziţie, BAGALAMUKHI dizolvă, printr-o totală încremenire tot ceea ce reprezintă manifestare iluzorie. Negativitatea (care nu reprezintă, în esenţă, decât forma mai mult sau mai puţin conştientă prin care majoritatea fiinţelor umane manifestă rezistenţa lor la diverşi factori sau diverse conjuncturi cu care se confruntă în viaţă) nu este neapărat un aspect care trebuie distrus, ci mai curând ea este o stare specifică a minţii, adânc înrădăcinată în subconştient, care trebuie anihilată într-o totală nemişcare. 
In ceea ce priveşte modalitatea de manifestare, Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI este similară cu CHINNAMASTA, întrucât cele două Mari Zeiţe deţin teribila forţă de acţiune a fulgerului (VAJRA) (care este asimilat forţei electrice), manifestarea lor fiind de cele mai multe ori teribilă şi instantanee. Totuşi, în timp ce CHINNAMASTA conferă (aşa după cum deja ştim din articolul anterior) puterea de a vedea adevărul dincolo de aparenţe (aspect care este realizat prin intermediul percepţiei directe), BAGALAMUKHI conferă puterea de a stopa fulgerător manifestarea de orice natură prin puterea Logosului Divin. De acea, adorarea plină de fervoare a celor două Mari Puteri Cosmice este indicată mai ales acelora care doresc să realizeze o transformare radicală şi foarte rapidă în viaţa lor, în ceea ce priveşte viziunea pe care o au asupra realităţii.În panteonul tantric, BAGALAMUKHI este considerată cea care se află în fruntea „armatei” pe care o formează toate zeităţile (aceasta fiind de fapt, „armata” Supremei Energii manifestatoare (SHAKTI) a lui SHIVA) şi prin urmare, ea reprezintă forţa ei teribilă şi fulgerătoare. În timp ce Marea Putere Cosmică CHINNAMASTA este capabilă să stopeze percepţiile noastre variate (determinându-ne astfel să avem priza de conştiinţă asupra Adevărului Divin Esenţial), forţa de acţiune a lui BAGALAMUKHI are acelaşi efect, dar această forţă se manifestă în ceea ce priveşte vorbirea, gândurile şi activitatea PRANA-ică din fiinţa umană. 
Cu alte cuvinte, BAGALAMUKHI reprezintă punctul central în care noi ne putem identifica cu liniştea inefabilă, cu tăcerea tainică şi cu nemişcarea extatică a naturii noastre divine esenţiale, punct care, deşi se află dincolo de orice activitate, structurează totuşi în mod perfect toate acţiunile din Manifestare.Prin starea de stop, ea distruge „hipnoza” exterioarăMarea Zeiţă este, de asemenea, corelată cu acţiunea „spectrului teribil al judecăţii Divine” pentru faptele sau acţiunile rele pe care le săvârşesc oamenii şi reprezintă totodată puterea extraordinară de focalizare a atenţiei, care conduce la eliminarea oricărui tip de confuzie.Diferitele texte şi manuscrise (unele dintre ele foarte secrete) ale practicilor yoghine şi magice accentuează asupra formidabilei puteri de a induce starea de stop, complet paralizantă, a diferitelor tipuri de acţiuni. În limba sanscrită, stoparea sau paralizarea unei acţiuni se numeşte STAMBHANA. La nivel exterior şi superficial, aceasta se referă la puterea de a stopa sau de a-i opri brusc pe cei care ne atacă, mai ales prin suspendarea capacităţii lor de a vorbi, ceea ce atunci le va provoca acestora o imensă frică. Însă la un nivel mult mai profund, interior, această putere extraordinară se referă la capacitatea de perfectă stăpânire a gândurilor şi energiilor noastre. Astfel, Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI ne poate conferi, prin graţia sa copleşitoare, controlul complet asupra tuturor tipurilor de acţiuni pe care le săvârşim, precum şi puterea de a le stopa, la voinţă, pe oricare dintre acestea. La modul esenţial vorbind, această putere provine din conştientizarea (măcar parţială ) a naturii noastre divine, care este Sinele Suprem (ATMAN). Putem să privim, însă, acest proces şi în sens invers; cu alte cuvinte, noi putem să ne apropiem tot mai mult de realizarea profund spirituală a Sinelui prin practica tot mai atentă şi mai focalizată a observării şi stopării activităţilor noastre zilnice. De pildă, este bine ca (mai ales în fazele de început) să ne oprim brusc chiar în mijlocul unei activităţi care tinde să ne acapareze tot mai mult şi să ne observăm cu cât mai multă luciditate şi detaşare starea şi condiţia minţii noastre din acele momente. Aceasta se poate petrece atunci când suntem foarte ocupaţi, când avem tendinţa să fim cuprinşi de mânie sau să ne enervăm, când suntem iritaţi etc. La un nivel superior de abordare, vom putea să continuăm nestingheriţi activitatea respectivă, dar totodată să ne păstrăm într-o stare de observatori lucizi ai proceselor noastre mentale şi ai acţiunilor fizice pe care le făptuim.Aşa cum se ştie, acesta a fost una dintre metodele cele mai importante care l-au făcut renumit pe marele iniţiat Georges Ivanovitch Gurdjieff în Occident.Aplicând această tehnică (care, la modul fundamental, exprimă starea de rezonanţă cu Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI) relativ simplă dar totuşi foarte eficientă, în cazul discipolilor săi, el urmărea, de fapt, să realizeze „declicul” care ar fi propulsat conştiinţa lor individuală în domeniul supramental.Această metodă este foarte importantă mai ales pentru faptul că majoritatea oamenilor „au uitat” de ei înşişi, devenind „hipnotizaţi” de aparenţa obiectelor exterioare sau a identităţii lor false.Acţiunea determinatoare a lui BAGALAMUKHI este aceea că ea spulberă această „hipnoză” exterioară prin intermediul unei puteri hipnotice mult superioare, care implică nivelurile cele mai profunde ale cunoaşterii spirituale. Această acţiune plină de discernământ divin va duce aproape fulgerător la eliminarea tendinţei noastre de ataşament faţă de realitatea exterioară, cauzând în noi o profundă transformare de ordin spiritual, care are la bază înţelegerea matură şi totodată convingerea fermă a unui adevăr ancestral: acela că lumea exterioară nu reprezintă decât un imens şi totodată mirific vis iluzoriu.
Cum poţi dobândi graţia Marii Puteri Cosmice a fascinaţiei divineMarea Putere Cosmică BAGALAMUKHI are puterea divină de a transforma orice aspect sau acţiune în opusul ei. De exemplu ea transformă vorbirea în tăcere, cunoaşterea în ignoranţă, puterea în lipsă de forţă, înfrângerea în victorie etc. Din această perspectivă, ea reprezintă înţelepciunea divină care ne arată că, în timp, totul în manifestare se transformă şi ajunge să treacă ciclic prin starea care defineşte opusul acelui aspect la un anumit moment. Ideea este aceea că, fiind chiar punctul vidului beatific care se află între cele două stări sau condiţii contrare (din care acestea izvorăsc în dualitate) BAGALAMUKHI ne oferă astfel posibilitatea de a transcende cu succes starea manifestată, pentru a ne resorbi extatic în liniştea oceanică a Vidului Beatific Creator. Rezonanţa cu această Mare Putere Cosmică este amplificată mai ales atunci când reuşim să percepem în fiecare dintre situaţiile vieţii cu care ne confruntăm existenţa opuşilor complementari, fără a ne mai lăsa amăgiţi de jocul lor tentant, dar iluzoriu. De pildă, a dobândi capacitatea de a putea vedea într-un mod matur (acolo unde, de cele mai multe ori, majoritatea oamenilor dau greş) că aproape în orice succes există şi un sâmbure de eşec sau că în viaţă este prezentă, de asemenea, şi moartea; a percepe, de exemplu, că în orice bucurie se află şi un sâmbure de tristeţe sau dezamăgire, ori că într-un acces de mânie putem găsi scânteia calmului deplin (întocmai cum ochiul central al unui uragan teribil este perfect liniştit) etc., reprezintă tot atâtea modalităţi şi totodată certitudini ale rezonanţei inefabile de stare cu sfera de conştiinţă a Marii Puteri Cosmice BAGALAMUKHI. Cu alte cuvinte, ea este prezenţa tainică a aspectului opus, în care totul se dizolvă şi revine astfel în Nemanifestat.Unele texte ale tradiţiei tantrice hinduse corelează manifestarea sau “lăcaşul lui BAGALAMUKHI în trupul fiinţei umane ca fiind la nivelul zonei moi a boltei palatale, adică la nivelului lui INDRA-YONI, care reprezintă punctul central între plasarea organelor de simţ ce definesc auzul, văzul, mirosul şi gustul, respectiv urechile, ochii, nasul şi limba. La modul general vorbind, această zonă a boltei palatale este corelată cu funcţia celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA), ceea ce implică faptul că BAGALAMUKHI, la fel ca şi CHINNAMASTA, este asociată cu acest centru subtil de forţă.Descoperă misterul vieţii şi al morţiiPe de altă parte, BAGALAMUKHI se află într-o strânsă legătură şi cu manifestarea lui ANAHATA CHAKRA, ca fiind locul esenţial al manifestării PRANA-ice în microcosmosul fiinţei umane. De altfel, aşa după cum se ştie, retragerea sau focalizarea energiei subtile vitale (PRANA) la nivelul inimii duce la completa lor nemişcare, conferind yoghinului avansat, care este capabil să reuşească aceasta, controlul total asupra existenţei sale, adică asupra vieţii şi a morţii.Marea Putere Cosmică BAGALAMUKHI reprezintă o altă formă teribilă de manifestare a Zeiţei Supreme (Shakti) a lui Shiva (Dumnezeu Tatăl). În iconografia tantrică, ea este redată ca având culoarea galbenă. Chiar şi veşmintele şi ornamentele trupului ei sunt galbene, iar adorarea zeiţei se face cu ghirlande din flori de culoare galbenă (cu predilecţie flori de CHAMPAKA). Cu mâna stângă ea ţine de limbă pe cel care o atacă, iar cu mâna dreaptă îl loveşte peste cap cu sceptrul ei. BHAGALAMUKHI are ca sprijin un tron galben, care este ornat cu lotuşi de culoare roşie. Unele referiri ale textelor vechi precizează faptul ca zeiţa poartă pe cap o încântătoare bijuterie având forma semilunii.Culoarea galbenă a formei zeiţei (culoare care adeseori este obţinută prin utilizarea pulberei de rădăcină de turmeric) are menirea de a ne arăta natura energiei efulgente, radiante, luminoase şi profund purificatoare. De altfel, galbenul semnifică printre altele, puterea radiantă a cunoaşterii spirituale care disipă întunericul ignoranţei. De aceea, se recomandă ca, atunci când se realizează adorarea acestei Mari Puteri Cosmice, yoghinul să fie îmbrăcat în haine de culoare galbenă.„Te aud cum vorbeşti şi îţi spun cine eşti”În reprezentările iconografice, cel care o atacă pe BAGALAMUKHI (adică oponentul sau adversarul ei) este egoul limitat şi fals al fiinţei umane. BAGALAMUKHI apucă şi trage în afară limba acestuia (care semnifică ataşamentul faţă de bârfă, calomnie, ceartă şi, în general vorbind, de oricare alte aspecte negative ale vorbirii care, în esenţă, reprezintă modalitatea principală de manifestare a minţii). Din această perspectivă, este bine de ştiut că, ori de câte ori fiinţa umană se va lăsa cuprinsă în mrejele tentante ale bârfei etc., ea va trebui să se confrunte (într-un fel sau altul) cu acţiunea corectivă (care uneori poate fi teribilă) a lui BAGALAMUKHI. Înţelepţii yoghini au afirmat încă din cele mai vechi timpuri că forţa negativă a ego-ului se manifestă în special prin intermediul vorbirii. Prin urmare, ei afirmă că, pentru a deţine controlul deplin asupra gândurilor şi a putea să avansăm în meditaţie, este imperios necesar să controlăm vorbirea, ceea ce se poate realiza mai ales prin adorarea Marii Puteri Cosmice BAGALAMUKHI.Fiecare gest al tău este o tainică adorareDeoarece există numeroase forme de a stopa o acţiune, există, de asemenea, şi numeroase căi de a o adora pe BAGALAMUKHI, care în tradiţia tantrică este considerată însuşi simbolul întregului proces yoga, ce conduce la liniştirea şi calmul suprem al minţii. Astfel, una dintre cele mai importante metode de adorare este aceea de a ne controla perfect actul vorbirii, adică de a nu mai spune nimic rău şi jignitor la adresa unei alte fiinţe.Practica intensivă a tehnicilor de HATHA YOGA reprezintă o altă formă de adorare a lui BAGALAMUKHI, în special practica ASANA-elor (adică a posturilor corporale), deoarece în acest caz poziţia trupului este menţinută mult timp fără nicio mişcare. O formă chiar mai avansată şi mai profundă de a o adora pe această Mare Putere Cosmică este aceea care se efectuează în timpul tehnicilor de PRANAYAMA (controlul respiraţiei), în care se urmăreşte mai ales oprirea (adică blocarea) curgerii suflului PRANA-ic prin trup. Cu toate acestea, nu se poate opri pur şi simplu fluxul respiraţiei, nici chiar atunci când yoghinul a devenit avansat în practica tehnicilor de respiraţie. Abia după ce el dobândeşte graţia puterii lui SHAKTI, care în acest caz este graţia lui BAGALAMUKHI, el va fi capabil să realizeze oprirea suflului fără niciun fel de probleme.Aminteşte-ţi că eşti nemuritorO altă modalitate de adorare a lui BAGALAMUKHI este aceea de a învăţa să blocăm fluxul energetic subtil care se manifestă în trupul nostru, la voinţă, fie prin intermediul acţiunii gândului, fie prin cel al unei MANTRA. Pentru aceasta este necesară dezvoltarea într-un înalt grad a capacităţii de concentrare (DHARANA) şi de a fi totodată capabil să ne focalizăm la voinţă şi cu putere atenţia asupra unui anumit obiect, aspect etc. În această direcţie, tradiţia yoghină menţionează că ţinta focalizării noastre trebuie să fie mereu Sinele Etern (Atman), în calitatea sa de natură divină supremă şi neschimbătoare, focalizare care trebuie abordată de la nivelul lui AJNA CHAKRA, fie de la nivelul lui ANAHATA CHAKARA (prin intermediul unor tehnici specifice).Fii spectator la filmul desăvârşirii taleO abordare practică mai dificilă şi totodată mai abstractă a rezonanţei cu BAGALAMUKHI este aceea de a urmări mai mereu să ne aducem aminte de natura noastră spirituală veritabilă, ceea ce va avea ca rezultat focalizarea atenţiei noastre şi eliminarea fluctuaţiilor secundare ale minţii (care de cele mai multe ori se manifestă prin intermediul diferitelor dorinţe, idei secundare etc.). Acest proces este relativ dificil de efectuat pentru cea mai mare parte a oamenilor, deoarece el implică urmărirea cu o mare atenţie a fluctuaţiilor mentale de pe poziţia unui martor exterior, lucid şi detaşat, pentru a constata în mod gradat faptul că ea, mintea, devine din ce în ce mai stabilă şi mai liniştită. Înţelepţii yoghini afirmă că aceasta este cea mai eficientă cale de adorare sinceră a lui BAGALAMUKHI. Pe măsură ce practica avansează, înţelegem că atitudinea de martori şi simpli observatori neimplicaţi în procesul devenirii atrage după sine lipsa de identificare cu aspectele relative din manifestare, adică, practic vorbind, cu modificările minţii noastre care atunci devine stabilă şi sub un deplin control ce este manifestat de noi într-un mod pe deplin conştient.Textele spiritualităţii tantrice mai menţionează o altă cale de a dobândi accesul la sfera de conştiinţă şi putere a Marii Puteri Cosmice BAGALAMUKHI, referindu-se la acţiunea de stopare a fluxului energetic subtil ascendent, pe SUSHUMNA NADI (canalul subtil central de la nivelul coloanei vertebrale), la nivelul lui AJNA CHAKRA, al zonei moi a boltei palatale ori la nivelul lui ANAHATA CHAKRA. Scrierile menţionează că, dacă această blocare a energiilor se realizează la nivelul celui de-al treilea ochi (AJNA CHAKRA), atunci conştiinţa Sinelui ni se revelează în chiar timpul stării de veghe (JAGRAT AVASTHA); dacă blocarea energetică se realizează la nivelul boltei palatale, atunci Sinele ni se revelează în timpul stării de somn cu vise (SVAPNA AVASTHA); iar dacă blocarea energiei are loc la nivelul lui ANAHATA CHAKRA, atunci revelarea naturii noastre spirituale supreme are loc în timpul stării de somn profund fără vise (SUSHUPTI AVASTHA).Articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 46 şi nr. 47
luni, martie 16
G.I.Gurdjieff - Fascinaţia miraculosului
Înainte de începutul primului război mondial, un om de origine armeano-greacă, ce trăise din plin experienţa călătoriilor şi a trăirilor profund ezoterice, s-a întors în Rusia, ţara în care se născuse, aducând cu el nepreţuita învăţătură mistică a Orientului."
"Frapa prin marea sa simplitate interioară şi aerul său natural cu care ne făcea să uităm complet că reprezenta pentru noi lumea miraculosului şi a necunoscutului. Se simţea, de asemenea, în el, foarte puternic, absenţa totală a oricărui fel de afectare sau dorinţă de a impresiona în vreun fel pe cei din anturajul său. În plus, îl simţeam complet dezinteresat, total indiferent faţă de lux, faţă de confortul său şi capabil de a nu precupeţi nici un efort în munca sa." (P.D.Uspensky, Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută)
George Ivanovitch Gurdjieff (1877-1949) s-a născut în oraşul Alexandropol, în apropierea graniţei ruso-persice.
Familia sa, de origine greacă, a locuit o perioadă de timp în Turcia, stabilindu-se ulterior în Armenia.
Tatăl lui Gurdjieff, persoana cu cea mai mare influenţă asupra copilăriei şi adolescenţei lui, era de profesie tâmplar. La atelierul său se strângeau seara nenumăraţi oameni care purtau discuţii despre religie şi, mai ales, povesteau nenumărate legende asiatice. Aceste povestiri l-au impresionat foarte mult pe Gurdjieff şi au făcut ca de la o vârstă foarte fragedă să fie pasionat de fantastic şi supranatural.
"Primii săi ani s-au scurs într-o atmosferă de poveşti, de legende şi tradiţii. În jurul lui, miraculosul fusese un fapt real. Predicţii pe care le auzise şi cărora anturajul său le acorda încredere totală se realizaseră şi îi deschiseseră ochii spre multe lucruri. Împletirea tuturor acestor influenţe crease în el, de la cea mai fragedă vârstă, o gândire orientată spre misterios, incomprehensibil şi magic." (P.Uspensky, Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută)
A primit o foarte bună educaţie, fiind supravegheat îndeaproape de episcopul localităţii, care l-a format pentru a deveni medic şi preot.
Gurdjieff a plecat de acasă când era încă adolescent şi s-a întors după 20 de ani. Se spune că în această perioadă a călătorit în Asia, Europa şi Africa, fiind membrul unui grup ezoteric numit "Căutătorii Adevărului", ce aveau ca scop găsirea Adevărului Ultim.
A cunoscut fachiri şi dervişi, autentici maeştri spirituali, a studiat practicile yoghine, a vizitat celebrele mănăstiri tibetane. Conducătorii grupului din care făcea parte îl trimiteau de la un maestru la altul, fiecare dintre aceştia dăruindu-i o parte din cunoştinţele sale, precum şi meseria lor. Astfel, el a învăţat arta ţesutului, caligrafia, prelucrarea aramei, tehnici respiratorii, dansurile dervişilor, muzica sufită şi tehnici yoghine de evoluţie rapidă.
Avea o fire foarte aventuroasă şi dovedea o extraordinară inventivitate. A povestit discipolilor săi cum, pentru a strânge fonduri pentru cărţi şi pentru călătoriile grupului "Căutătorii Adevărului", a prins vrăbii pe care le-a pictat şi le-a vândut oamenilor bogaţi pe post de canari americani, cum a cumpărat covoare din Caucaz şi le-a vândut la Moscova susţinând că sunt din India, fiind convins că nu este un păcat să profiţi de snobismul şi prostia oamenilor bogaţi.
S-a întors în Rusia având foarte bine pus la punct "Sistemul" pe care l-a predat discipolilor săi pentru tot restul vieţii sale, Sistem ce urmărea să explice natura omului şi a Universului. Limbajul pe care l-a folosit a fost cel al unui om de ştiinţă. Chiar din adolescenţă a urmărit să-şi apropie modul de viaţă occidental, fiind fascinat de medicină, fizică, mecanică, chimie - astfel că informaţiile pe care le-a cules în călătoriile sale se îmbinau cu cele mai recente descoperiri occidentale din acea perioadă.
Gurdjieff s-a întors la Moscova în anul 1912, unde a urmărit să-şi formeze un grup de discipoli. Printre primii săi discipoli se aflau: Dr. de Stjoernval, compozitorul Thomas de Hartmann, sculptorul Vladimir Pohl.
În anul 1915, scrie şi regizează un balet "hindus" întitulat "Lupta Magicienilor", ocazie care va intermedia întâlnirea cu cel mai renumit discipol al său, Peter Demianovitch Uspensky.
Uspensky era un cunoscut matematician, jurnalist şi un mare amator de ezoterism. Scrisese o carte de succes, numită "Tertium Organum" - în care argumenta ideea abordării timpului ca o a patra dimensiune. În anul 1914 a pornit într-o călătorie în jurul lumii, dorind să găsească o învăţătură care să-i împlinească aspiraţiile de descoperire a Adevărului, o şcoală ezoterică care putea fi urmată şi verificată pas cu pas, nu genul de şcoală în care omul trebuia să sacrifice totul înainte de a putea începe, înainte de a şti dacă deţine într-adevăr Cunoaşterea dorită. Paradoxul a făcut ca la întoarcere să găsească la el în ţară ceea ce a căutat foarte mult timp în alte părţi.
La baza sistemului predat de Gurdjieff se află următoarele idei:
- omul este într-o stare de adormire, în care nu-şi foloseşte decât o infimă parte a forţei sale afective, mentale şi spirituale;
- omul este atât de condiţionat de obiceiurile şi de prejudecăţile sale încât toate reacţiile sale îi sunt total previzibile, el funcţionând la fel ca o maşină, ceea ce l-a determinat pe Gurdjieff să introducă conceptul de om-maşină;
- omul-maşină este supus unei multitudini de legi ce-i determină existenţa;
- omul trebuie să ajungă să devină propriul stăpân folosindu-şi liberul arbitru şi aceasta nu se poate realiza decât printr-un proces de auto-observare şi de conştientizare;
Această înţelegere a existenţei are la bază două legi fundamentale ale Universului: Legea lui Trei şi Legea lui Şapte. Legea lui Trei susţine că orice există în manifestare este rezultatul interacţiunii a trei forţe numite pozitiv-activ, negativ-pasiv şi neutru. Cel mai adesea omul este conştient doar de existenţa forţelor pozitiv şi negativ şi ignorăm existenţa celei de-a treia. Legea lui Şapte demonstrează că nu există proces care să decurgă fără întreruperi. La fel cum în gama muzicală există două semitonuri sau hiatusuri, tot astfel, orice proces început va fi deviat de la scopul urmărit, dacă nu i se va furniza energie suplimentară suficientă pentru a "umple" cele două hiatusuri.
O altă idee de bază a sistemului lui Gurdjieff este eneagrama. Eneagrama este un simbol fundamental care condensează într-o formă sintetică legile fundamentale ale Universului, Legea lui Trei şi Legea lui Şapte. Este constituită dintr-un cerc împărţit în 9 părţi egale şi o serie de linii. Aceste linii formează un triunghi echilateral cu vârful în sus, expresie a Legii lui Trei, iar cele şase puncte se constituie într-o expresie dinamică, procesuală, a Legii lui Şapte. Eneagrama a fost revelată în Occident pentru prima oară de către Gurdjieff, care a aplicat foarte des această diagramă în cadrul metodelor sale de trezire spirituală.
Gurdjieff a numit sistemul său "a patra cale" ca să-l diferenţieze de primele trei căi de evoluţie pe care el le lua în consideraţie: calea fachirului, a călugărului şi a yoghinului.
În 1917, revoluţia rusă întrerupe munca lui Gurdjieff şi a grupului său. Gurdjieff se întoarce la casa părinţilor săi din Caucaz, fiind urmat de mulţi membri ai grupului. Înfiinţează la Tiflis "Institutul de dezvoltare armonioasă a omului" unde continuă munca începută la St. Petersburg.
Haosul creat de primul război mondial a fost folosit de Gurdjieff pentru a realiza expediţii în regiuni ce erau zguduite de lupte interne, pentru a mări rezistenţa fizică şi psihică a discipolilor săi.
El îşi punea discipolii să realizeze diferite munci fizice foarte grele, să se confrunte cu anumite situaţii de viaţă ce creau momente psihologice dificile. Gurdjieff trimitea doamne din înalta societate să vândă diferite obiecte în piaţă. Toate aceste situaţii oarecum bizare aveau ca scop să se creeze anumite conjuncturi ce determinau individul să se confrunte cu el însuţi, cu limitările şi prejudecăţile sale.
La începutul anilor '20 existenţa devenise atât de dificilă în Rusia, încât Gurdjieff şi discipolii săi au fost nevoiţi să plece la Constantinopol. Uspensky a avut anumite neînţelegeri cu maestrul său, ceea ce l-a determinat să plece la Londra. Aici şi-a format grupe de studiu cărora le transmitea învăţătura primită, recunoscând întotdeauna că sursa învăţăturilor sale este Gurdjieff.
După două încercări nereuşite de a înfiinţa în Germania un institut similar celui din Tiflis, Gurdjieff ajunge în anul 1922 la Paris, unde, cu ajutorul discipolilor săi (inclusiv Uspensky), cumpără un castel la Fontainbleau, Prieure. Aici Gurdjieff reîncepe activitatea institutului din Tiflis, elaborează noi activităţi care să amintească discipolilor săi de conflictul care există între conştiinţa lor şi modul lor de a acţiona. El insista asupra muncilor fizice grele: ziua, discipolii săi făceau drumuri, doborau copaci, construiau case, asanau mlaştini, plantau livezi, iar noaptea făceau repetiţii la dansurile elaborate de Gurdjieff, dansuri inspirate din tradiţia sufită a dervişilor rotitori şi pe care el le considera o parte esenţială a antrenamentului lor spiritual. Dansurile aveau la bază credinţa că omul operează prin intermediul a trei centri: centrul intelectual - cel care asigură procesul gândirii, centrul emoţional - centrul sentimentelor, centrul instinctiv - cel care asigură mişcarea şi procesul de creaţie. La orice fiinţă umană unul dintre aceşti centri se manifestă predominant. Scopul dansului era să-l înveţe pe dansator cum să integreze în mod armonios toţi aceşti centri, fără să-şi dea frâu liber imaginaţiei şi emoţiilor sale. Aceste dansuri, ce păreau pentru un om neiniţiat mai degrabă nişte mişcări stranii, aveau loc pe o muzică compusă de Gurjieff împreună cu compozitorul Thomas de Hartmann.
Tot legat de importanţa conştientizării mişcării, Gurdjieff a elaborat "tehnica stopului". În momentul în care el spune "stop", discipolii "îngheţau" exact în atitudinea (interioară şi exterioară) pe care o aveau în acea clipă, fără să mai permită nici unui muşchi să se mişte sau vreunui gând să se manifeste.
În anul 1923, Gurdjieff şi-a trimis unul dintre discipoli, Orage, ca ambasador al învăţăturii sale în America, şi în următorul an, a plecat acolo împreună cu câţiva discipoli. La New York au dat câteva reprezentaţii cu baletul sacru. Una dintre acestea a rămas memorabilă. Gurdjieff a dat comandă ca toţi elevii săi ce se aflau pe scenă să vină fugind spre sală. Scena se afla la o înălţime de cinci metri faţă de podeaua sălii de spectacol. Toţi au crezut că la un moment dat maestrul va spune "stop". Dar Gurdjieff s-a întors cu spatele să discute cu cineva, astfel că toţi dansatorii au căzut unii peste alţii în urletele de groază ale spectatorilor. Dar în momentul în care, la comanda maestrului, toţi cei prăbuşiţi la sol s-au ridicat fără nici o zgârietură, sala a început să aplaude frenetic.
La sfârşitul anului 1924, Gurdjieff se întoarce în Franţa dar, datorită unui grav accident de maşină, activitatea de la Prieure este mult încetinită. Gurdjieff hotărăşte că nu poate să-şi pună în totalitate ideile în practică şi că trebuie să se asigure că măcar din punct de vedere teoretic aceste învăţături vor rămâne posterităţii. Din această perioadă datează cele trei cărţi ale sale: "Tot şi toate", "Povestirile lui Belzebut către nepotul său" şi "Întâlniri cu oameni remarcabili".
Cel mai important discipol al său, Uspensky, a scris despre Gurdjieff şi învăţătura sa, în "Fragmente dintr-o învăţătură necunoscută" şi "A patra cale".
În timpul celui de-al doilea război mondial Gurdjieff a rămas în Franţa, unde a continuat să predea unor grupuri relativ mici de discipoli.
A murit în luna octombrie a anului 1949, lăsând în urma sa un sistem care a transformat viaţa multor oameni precum şi domeniul artei, al teatrului şi psihanalizei.
"Gurdjieff, urmând indicaţiile Ordinului, şi-a petrecut mai multe luni scriind doar propoziţia: Doamne, miluieşte-mă!" (Edmond Andre, "Pe urmele unui mare iniţiat")
"Gurdjieff purta toate semnele care indicau că ar face parte dintre acei care erau trimişi să înveţe, să se formeze, iar apoi erau călăuziţi şi trimişi să instruiască la rândul lor." (Edmond Andre, "Pe urmele unui mare iniţiat")
"Omul nu are un mare "Eu" unic, ci este scindat într-o mulţime de "eu"-ri. Dar fiecare dintre ele este capabil să se autoproclame ca fiind "Esenţa", să acţioneze în numele Esenţei, să facă promisiuni, să ia decizii, să fie sau nu de acord cu ceea ce un alt "eu" ar avea de făcut. Aceasta este tragedia fiinţei umane, ca oricare "eu" micuţ să aibă astfel puterea de a semna tratate, ca după aceea omul, adică Esenţa, să fie cel care trebuie să facă faţă."
"Metoda fundamentală pentru studiul propriei fiinţe este auto-observarea."
"Unitatea interioară se obţine atunci când există în fiinţă lupta interioară dintre "da" şi "nu". Dacă o persoană trăieşte fără nici un fel de luptă interioară, dacă tot ceea ce i se întâmplă se derulează fără nici un fel de opoziţie, dacă fiinţa se îndreaptă întotdeauna în ce parte o duce valul, în ce parte bate vântul, atunci ea nu va progresa niciodată, va rămâne aşa cum este."
"Ceea ce oamenii trebuie să sacrifice este suferinţa lor: nimic nu este mai dificil de sacrificat. Un om va renunţa la orice plăcere mai degrabă decât să renunţe la propria sa suferinţă. Omul a degenerat în aşa fel încât ţine la asta mai mult decât la orice. Şi totuşi, este indispensabil să se elibereze de suferinţă."
"Înţelegerea simbolului eneagramei şi capacitatea de a-l folosi dă omului o putere foarte mare. Este mişcarea perpetuă, este piatra filosofală a alchimiştilor. Trebuie înţeles că eneagrama este un simbol universal. Orice ştiinţă îşi are locul în eneagramă şi poate fi interpretată mulţumită ei. Un om nu înţelege cu adevărat decât ceea ce este capabil să situeze pe eneagramă."
"O ceremonie este o carte în care sunt scrise mii de lucruri. Cine înţelege poate să citească. Un singur ritual are adesea mai mult conţinut decât o mie de cărţi."
"În arta obiectivă, veritabilă, nimic nu este accidental, totul este matematic. Artistul ştie şi înţelege mesajul pe care vrea să-l transmită şi opera sa nu poate produce o anumită impresie unui om şi o impresie complet diferită altuia - asta în cazul unor persoane aflate pe acelaşi nivel de conştiinţă."
"O creştere interioară, o transformare spirituală a fiinţei depinde în întregime de munca pe care o depune fiecare, singur, în acest sens."
sursa aici
Gurdjieff - Omul şi literatura
de James Moore
"Posed piele de calitate pentru a o vinde celor care vor să-şi facă singuri pantofi "
G. I. Gurdjieff
Acest articol, scris de cineva ce activează de mult în acest domeniu, este o introducere excepţional de valoroasă la studiile lui Gurdjieff, unind un rezumat al vieţii sale cu o listă din scrierile clasice referitoare la Gurdjieff.
Cine a fost George Ivanovitch Gurdjieff? Scriitor? Coregraf? Psihiatru? Muzician? Doctor? Maestru bucătar? El sfidează clasificările: deşi este clar că a reunit segmente ale cunoaşterii acromatice adunate de-a lungul unei cercetări de 20 de ani în Asia; şi a adus în Vest o metodologie pentru posibila evoluţie a conştienţei, în cadrul unei cosmologii uimitoare. Chemarea lui a fost radicală. Treziţi-vă! Treziţi-vă din nebănuitul vostru somn hipnotic, treziţi-vă la conştienţă şi conştiinţă.
Cu mai bine de 100 de ani în urmă, Gurdjieff era un băiat sărman în neînsemnatul oraş Kars, aflat la frontiera Ruso-Turcă; în zilele noastre numele lui a devenit un simbol, care (precum Darwin, Marx, Freud sau Einstein) este în mod absurd conceput ca fiind auto definitoriu. Cei care acum cu greutate i-ar aloca rolul de "inspirator al mişcării ecologiste" sau "iniţiator al terapiilor contemporane eupsichiene", deşi - fără îndoială au întrezărit unele aspecte – nu înţeleg nici nivelul, nici traiectoria tradiţiilor religioase.
Pentru o perspectivă mai apropiată de adevăr asupra lui Gurdjieff trebuie să ne îndreptăm spre cercul său de discipoli devotaţi, care au plătit prin efort pentru cunoaşterea interioară. Aceştia au fost bărbaţi şi femei atraşi nu de un sistem autosusţinut de noţiuni abstracte ci de o fiinţă de statură Rabelaisiană; de energiile fine pe care le avea la dispoziţie, de compasiunea sa; de capacitatea sa de a transmite o practică. Jurnalele şi autobiografiile lor reprezintă o literatură bogată şi unică. Gurdjieff este destinat inevitabil istoricităţii, totuşi într-un fel se eliberează, ieşind la iveală cu coeziunea şi prezenţa unui mit.
Întîlniri cu Gurdjieff
Nu există o biografie definitivă a lui Gurdjieff, şi nici nu este în perspectivă (1). S-a născut la Alexandropol aproximativ în 1866 şi şi-a făcut apariţia pentru prima dată în luminile rampei în 1912 la Moscova. Să-l întîlneşti era întotdeauna un test: prima întîlnire - cu siguranţă pentru cei care au devenit discipolii lui – era axa după care întreaga lor viaţă se schimba; apoi, în următorii ani, o fiinţă cu toate slăbiciunile inerente omului raspundea, mai mult sau mai puţin adevărat, cerinţelor insistente ale lui Gurdjieff. Acolo se desfaşoară drama. Cât pentru noi nu putem trăi decît aici şi acum; şi totuşi, în măsura în care printr-un act interior de compasiune împărtşim experienţa elevilor săi, memoriile lor păstrează o valoare deasupra celei pur istorice.
Compozitorul Thomas de Hartmann (1886-1956) şi soţia sa Olga au fost discipolii intimi ai lui Gurdjieff şi însoţitorii lui timp de 12 ani si datorită lui muzica lui Gurdjieff a ajuns la noi. În "Viaţa noastră cu Dl. Gurdjieff" ei ne împărtăşesc călătoria pe care au făcut-o împreună: din Petrograd, cuprins de criză în 1917, traversînd munţii Caucaz pînă la Tiflis, ajungînd în sfîrşit la Paris în 1922. Scrierea lor este caracterizată de o simplitate ce uneori se apropie de naivitate, dar impresia despre Gurdjieff este cu atît mai izbitoare. Il întîlnim trecînd cu imparţialitate , aproape pe neobservate ,prin situaţii confuze şi furtuni fraticide; întîmpinînd fiecare dificultate şi pericol ca pe o nouă oportunitate de învăţătură practică.
În octombrie 1922 Gurdjieff preia domeniul Prieuré din Fontainebleau-Avon, un castel situat pe o suprafaţă de 200 de acri; aici a creat imediat condiţii fără precedent în Europa pentru studiul de sine. Gurdjieff a avut o relaţie specială cu copiii elevilor săi, având grijă de educaţia acestora în adevăratul sens al cuvântului. Câteodată îi provoca, alteori îi îndruma cu mare delicateţe către o cunoaştere interioară vitală. Întotdeauna învăţătura sa conţinea un element de surpriză şi pecetea practicii. De la vârsta de 11 până la 15 ani Fritz Peters (1913-1980) a locuit la Prieure, şi în lucrarea sa plină de prospeţime "Adolescenţa împreună cu Gurdjieff “, el retrăieşte această experienţă specială.
În primăvara anului 1924 Gurdjieff vizitează Statele Unite ale Americii împreună cu elevi pregătiţi de el pentru a organiza demonstraţii publice ale dansurilor sale sacre; influenţa lor a fost majoră asupra unor intelectuali de marcă. Dansurile au impresionat profund şi pe tânărul englez Stanley Nott (1887-1978) ce avea un trecut diferit, mai simplu: a călătorit în întreaga lume muncind din greu în diverse domenii şi a cărui sensibilitate a fost diminuată de suferinţele sale din tranşee. "Aici " scrie Nott, "am găsit ceea ce căutam la capătul pământului “. Loialitatea sa faţă de Gurdjieff s-a dovedit a fi pe viaţă şi unică ; el a petrecut multe veri la Prieure, şi în "Învăţăturile lui Gurdjieff " transmite atât experienţele sale interioare cât şi cele exterioare cu o vigoare boswelliană. El include în totalitate comentariul penetrant (deşi nu definitiv) al prietenului său A.R.Orage la cartea lui Gurdjieff "Belzebut".
În decada 1925 la 1935 Gurdjieff s-a dedicat scrierilor sale, realizate în gălăgioasa atmosferă de la Café de Paix. Aici, în primavara lui 1932, el a fost întâlnit de autoarea americană Kathryn Hume (1900-1981) cea care a devenit mai târziu faimoasă cu romanul "Povestea călugăriţei”; ea a tânjit să devină eleva personală a lui Gurdjieff, dar au trecut aproape patru ani înainte ca persistenţa ei să fie răsplătită. Autobiografia ei "Ţinutul nedescoperit " evocă din plin experienţa sa într-un grup special de patru femei (toate sofisticate, avant-gardiste şi singure- unele lesbiene declarate), care se întâlneau zilnic în apartamentul lui Gurdjieff din str. Labie. Stilul ei este când dulceag când vibrant. Umanitatea lui Gurdjieff şi capacitatea sa de lucru cu diverse tipuri de oameni este puternic transmisă, ca şi angajamentul emoţional al grupului, atât între ele cât şi faţă de învăţătorul lor. Au numit micul lor grup ‘Frânghia’ pentru a nu uita niciodată interdependenţa lor în ascensiune.
Îndemnat să părăseasca Parisul înainte de intrarea germanilor în 1940, Gurdjieff a ales să rămână în modestul său apartament din str. Colonels-Renard 6. Deşi avea peste 70 de ani, el nu îşi cruţa energia sa: dând sfaturi individuale; predând o nouă serie de dansuri sau "Mişcări " la sala Pleyel; şi menţinând cumva în aceste timpuri nesigure ospitalitatea patriarhală a îndrăzneţelor sale ospeţe. Interesul francez în ceea ce-l priveşte pe Gurdjieff – în trecut fiind neânsemnat – creşte rapid acum, atrăgând catre el mulţi intelectuali, printre care şi Rene Zuber (1902-1979) regizor de film. Micul său volum "Cine eşti Domnule Gurdjieff? " este o meditaţie calmă şi deosebită: confruntat cu enigma lui Gurdjieff şi profund preocupat să-l situeze în relaţie cu creştinismul, Zuber este în mod repetat adus înapoi să se interogheze pe sine însuşi.
Cinsprezece luni înaintea morţii lui Gurdjieff, J.G.Bennett (1897-1974) care l-a întâlnit pentru scurt timp în 1920, a stabilit un contact mai serios – deşi în mod necesar întermitent. Elizabeth Mayall (1918- 1991) cea care mai tîrziu va deveni soţia lui Bennett, a putut să locuiască în Paris începînd cu ianuarie 1949, participând pe deplin la lumea unică din Str. Colonels-Renard. Aici, la ultimele cine ale lui Gurdjieff, misteriosul său ritual "Toastul Idioţilor " a servit ca vehicul pentru ultimele şi intensele învăţături individuale. " Idioţi în Paris " jurnalul neprelucrat al familiei Bennett evocă cu o onestitate aproape dureroasă şi directă ultimele o sută de zile din viaţa lui Gurdjieff şi lupta aspră a discipolilor lui pentru înţelegere. Gurdjieff a murit în Neuilly pe 29 octombrie 1949.
Învăţătura
Atunci ce anume a fost Învăţătura lui Gurdjieff? Şi deşi întrebarea pare să promită clarificări, ea este denaturată de însăşi rigoarea sa: ca şi cucuta, timpul omoară versiunile autorizate, iar Gurdjieff nu a emis niciodată vreuna. "Eu predau " a spus aforistic, "că atunci când plouă, străzile se udă ". Puterea însufleţitoare a ideilor sale determină momentul, circumstanţele, tipul şi starea elevului. O cerere constantă a sa este Cunoaşte-te pe tine însuţi, careia îi aduce ca dovezi o metafizică, o metapsihologie şi o metachimie care în mod absolut desfid o scurtă expunere: o tipologie umană, o fenomenologie a conştiinţei şi o scală cvasi-matematică ce leagă macrocosmosul de microcosmos. Acest aparat complex este iluminat de o idee fundamentală: aceea că Omul este chemat să facă eforturi pentru a se perfecţiona pe sine, în slujba sacrului nostru Univers viu.
Putem oare să regăsim ecouri ale operelor lui Pitagora sau Platon, Cristos sau Milarepa; să vedem anumite paralele limitate cu personalităţi moderne cum ar fi Mendeleev, Sheldon, Vernadsky, Watson? E uşor să ne rătăcim şi să pierdem cursul căutărilor noastre într-un labirint de comparaţii şi în filogenia ideilor. Gurdjieff însuşi nu era mulţumit de cuvinte; Mişcările şi dansurile sale sacre erau simultan o prezentare simbolică a legilor universale şi un domeniu pentru cercetarea individuală. Când, apropiindu-se de 60 de ani se îndreaptă către scris, operele sale erau mai mult euristice decât descriptive, iar forma lor total neaşteptată. Mai întâi o epopee cosmologică de un tip special, iar apoi o autobiografie deosebită.
"Povestirile lui Belzebut către nepotul său " este capodopera lui Gurdjieff şi nici o altă carte nu ne aduce mai aproape de el. Cititorii care se pot ridica la dubla provocare a profundităţii sale şi a aproape intenţionatei dificultăţi stilistice; care pot face apel mereu la atenţia fină necesară – vor găsi aici codificate toate ideile psihologice şi cosmologice ale lui Gurdjieff, precum şi o critică fundamentală.
Într-o lungă călătorie cu o navă spaţială, Belzebut, plin de umor transmite înţelegerea sa asupra a "Tot şi Toate " către nepotul său Hassein. Prin perspectiva sa imparţială şi plină de compasiune vedem viaţa pe pământ ca de la o mare distanţă, cu o claritate microscopică. Parcurgând milenii şi de-a lungul continentelor, vedem Omul într-un somn adânc, orbit şi fără scop zbătându-se şi suferind, sfâşiat de război şi pasiune, distrugând tot ce atinge; şi totuşi, printr-o ciudată eroare a naturii sale, agăţându-se cu ingeniozitate tocmai de acele instrumente care rănesc, tiparele care trădează.
O imagine dezolantă? Fără îndoială. Şi în mâinile altuia decât Gurdjieff ar fi putut fi în mod crud nihilistă. Dar Gurdjieff ne cheamă la viaţă. Este geniul său să facă să plutească o speranţă obiectivă ca o Arcă pe aceste ape întunecate. Ne lasă moştenire uriaşa figură a lui Belzebut, a cărui prezenţă indică omului ceea ce ar putea să fie: cu recunoştinţă conştient de sclipirea divină din adâncurile sale, şi străduindu-se prin eforturile conştiente către împlinirea adevăratului său loc în planul cosmic.
În următoarea sa carte "Întâlniri cu Oameni remarcabili " Gurdjieff evocă prima şi cea mai puţin cunoscută perioadă din viaţa sa; adolescenţa sa în Kars sub influenţa benefică a tatălui său şi a primului său tutore decanul Borsh; apoi tinereţea sa dedicată, sub multe înfăţişări, unei neistovite căutări a cunoaşterii reale şi universale. Limbajul său este viu şi simplu, dezvăluindu-ne ţinuturile Transcaucaziei şi ale Asiei Centrale, chiar şi când sugerează o geografie paralelă a psihicului uman, şi ruta pe care a urmat-o pentru a-l penetra.
Călătorim către interior, în compania prietenilor din tinereţe ai lui Gurdjieff – prinţi, ingineri, doctori, preoţi – oameni remarcabili nu prin aparenţa lor exterioară ci prin ingeniozitatea, stăpânirea de sine şi compasiunea lor. Îi vedem ca şi cum am fi faţă în faţă; cuvintele lor pătrund în noi, ca şi când ne-ar vorbi direct, într-un moment de linişte intimă.
Astfel Gurdjieff, după ce a curăţat terenul cu uimitoarea critică a lui Belzebut, ne oferă acum materialul său pentru o nouă creaţie – nimic altceva decât greaua noastră viaţă cotidiană, dar pusă sub semnul întrebării şi plasată în serviciul unui scop, care, prin inteligenţa şi elevaţia sa, este cu adevărat uman.
Între 1915-1918 Gurdjieff dă în mod liber grupurilor sale din Rusia, esenţa uimitoare a unor date exacte care l-au costat 20 ani de cercetare. În acele vremuri, din rândurile studenţilor săi se evidenţiază Piotr Demianovich Ouspensky (1878-1947), ziarist, matematician, intelectual; deja celebru prinlucrarea sa "Tertium Organum". Contextul epocii, cu distrugerile în masă şi contradicţiile sălbatice a ascuţit foamea de o viată pentru valori şi cunoştinţe de un ordin diferit."În căutarea miraculosului” a fost publicată post-mortem; în trei din cele patru părti, cuprinde cuvintele exacte ale lui Gurdjieff, păstrate din zilele acelea şi prezentate în mod uimitor. Sprijinită de însuşi Gurdjieff, această lucrare oferă fără îndoială cea mai accesibilă relatare a ideilor sale psihologice şi cosmologice, aducându-ne, cât de aproape poate o carte să ne aducă, de condiţiile speciale ale unui grup. Starea copleşitoare de şoc, emoţie şi revelaţie care l-a mistuit pe Ouspensky în 1915, va fi transmisă prin aceste propoziţii şi diagrame către oamenii din fiecare generaţie care caută în secret (indiferent de condiţiile externe cu care trebuie să se confrunte).
Jeanne de Salzmann a devenit eleva lui Gurdjieff în Tiflis în 1919 iar în cei 30 de ani a participat la fiecare distribuţie succesivă a Lucrului său, chiar având responsabilitatea grupurilor acestuia în ultimii zece ani de viaţă. În "Imagini din lumea reală "ea a adunat peste 40 dintre cele mai importante “maxime “ date de Gurdjieff între anii 1917-1930. Datorăm păstrarea acestora memoriilor educate ale discipolilor săi, carora le era interzis să noteze cuvânt cu cuvânt. Dacă acestea nu sunt ad-literam cuvintele lui Gurdjieff, este în mod clar vocea sa autentică ce transmite inconfundabila sa provocare.
Abordări ale lui Gurdjieff
Nimeni – fie îi raspunde fie reacţionează împotriva lui Gurdjieff – nu poate măsura intensitatea intelectului său fără a primi un şoc. Este una dintre puţinele voci valabile, care, "trecând printr-o diversitate de ecouri, îşi păstrează propria rezonanţă şi puterea sa de acţiune "(2). Să auzim atunci câteva "abordări "precise, reformulări tematice şi lirice – recunoscându-le drept ecouri, totuşi luând la cunoştiinţă legitimitatea lor profundă într-o tradiţie vie, încredinţată oamenilor vii.
După patru ani petrecuţi ca discipol apropiat al lui Gurdjieff, P.D.Ouspensky şi-a expus ideile sale în Anglia şi America vreme de un sfert de secol. În "Psihologia posibilei evoluţii a omului " el extrage din învăţătura integrală a lui Gurdjieff esenţa sa psihologică, prezentând-o fără aromă sau parfum în numai 92 de pagini. Această formulare, bazată pe notele lui Ouspensky, este atât de lucidă şi echilibrată încât promite să rămână pentru totdeauna de neegalat ca o introducere şi un memoriu –ajutător.
Senzaţia unei experienţe efective a unui elev – ce lipseşte în mod evident din sumarul de teorie al lui Ouspensky – este suplinită în "Aventuri cu Idei " de către Kenneth Walker (1882-1966). Aceste calde amintiri schiţează cu uşurinţă învăţătura psihologică şi cosmologică a lui Gurdjieff, în contextul celor 24 de ani de studiu cu Ouspensky în Anglia. Formarea ştiinţifică a lui Walker (a fost de trei ori profesor Hunterian de chirurgie la Colegiul Regal de Chirurgie), măreşte interesul în receptarea sa pentru ideile ezoterice.
Oamenii sunt în mod tragic divizaţi, dar toţi cei care îşi doresc pot împărtăşi întrebarea existenţială primordială : cine sunt eu, şi care este semnificaţia şi scopul vieţii umane? Măreţul edificiu al Învăţăturii lui Gurdjieff se bazează pe fundaţia de nezdruncinat a acestei întrebări inocente. Tema este în mod calm dezvoltată în "Catre trezire " de Jean Vaysse (1917-1975) un pionier al chirurgiei pe cord deschis şi al transplantului, şi un elev apropiat al lui Gurdjieff la Paris. Ultimul capitol schiţează pentru prima dată exerciţiile lui Gurdjieff ce leagă atenţia cu senzaţia corporală.
Muntele, înrădăcinat în pământ, piscul ridicându-se spre rai este un simbol străvechi al aspiraţiilor şi năzuinţelor omului. Rene Dumal (1908-1944) care a învăţat cu Gurdjieff la Paris în timpul războiului a scris subtila şi umoristrica sa alegorie "Muntele Analog " în limbajul unui poet şi al unui alpinist pentru a ne reaminti de ciudata ascensiune interioară la care suntem chemaţi. Deşi a murit tânăr, lucrarea sa confirmă impactul asupra literaturii franceze moderne.
Anii următori trebuie să sporească inevitabil interesul ştiinţific pentru Gurdjieff. Deoarece Învăţătura sa este bazată pe experienţă; deoarece există pericolul de a confunda nivelele; un intelectual cu o neânţelegere fundamentală sau chiar părtinitoare, o poate înflori atât de bine – perspectiva nu este în întregime binevenită. Şi totuşi, unii auguri sunt buni; Michel Waldberg în "Gurdjieff : o abordare a ideilor sale " trasează cu iscusinţă asupra tututor textelor majore, izbutind o lucrare populară de sinteze şi comentarii care stabileşte un standard real.
Şi Acum?
Gurdjieff a preferat Astăzi mai mult ca Ieri; el nu ne-a invitat nici să-l analizăm nici să-l idolatrizăm, ci să ne căutăm pe noi înşine. Întorcându-ne iar şi iar la Belzebut, ni se pare că auzim vocea puternic umană a autorului proiectată asupra ‘ Nepoţilor ‘ – elevilor noului mileniu; generaţiile următoare care nu l-au putut întâlni, dar care poartă seminţele ideilor sale într-un viitor necunoscut. Şi totuşi nu este suficient nici un studiu îndelungat: nici o carte, nici chiar o carte sacră, nu poate furniza acel moment insondabil când, în prezenţa fizică a învăţătorului său, înţelegerea discipolului este amplificată şi adâncită.
Atunci unde să căutăm astăzi? Este necesar aici tot flerul, discernământul şi pur şi simplu bunul simţ, deoarece sunt multe voci de sirenă şi auto-reclame. Şi totuşi, nu a fost inutilă pregătirea pe care Gurdjieff a dat-o elevilor; nici faptul că a dat indicaţii pentru viitor. Şi după moartea sa, nu degeaba preţuitele Mişcări au fost transmise peste decenii; şi un nucleu responsabil s-a format cu greutate, pentru a menţine curentul care a fost creeat.
Atunci unde?(3) Pentru cei a căror apropiere de Gurdjieff este practică, aceasta este întrebarea care trebuie să primeze. Iniţial trebuie găsit un contact exterior: apoi cel interior trebuie reânoit şi adâncit.
Gurdjieff; bibliografie selectivă (4)
Învăţăturile
Povestirile lui Belzebut catre Nepotul Său de G.I. Gurdjieff(1950)
Întâlniri cu Oameni Remarcabili de G.I. Gurdjieff (1963)*
În căutarea miraculosului de P.D. Ouspensky (1949)*
Imagini din Lumea Reala Convorbiri ale lui G.I. Gurdjieff (1973)*
Apropieri de Gurdjieff
Pshiologia evoluţiei posibile a omului de P.D. Ouspensky (1978)*
Aventuri cu idei de Kenneth Waker (1951)
Către trezire de Jean Vaysse (1980)
Muntele Analog de Rene Daumal (1974)
Gurdjieff: O apropiere de ideiile sale de Michel Waldberg (1981)
Întâlniri cu Gurdjieff
Viaţa noastră cu Dl. Gurdjieff de Thomas si Olga de Hartmann (1964 , revizuita în 1983 si 1992 )
Adolescenţa cu Gurdjieff de Fritz Peters (1964)
Învăţăturile lui Gurdjieff de C.S. Nott (1961)
Ţinutul Nedescoperit de Kathryn Hume (1966)
Cine eşti domnule Gurdjieff? de Rene Zuber (1980)
Idioţi în Paris de J.G. si E. Bennet (1980)
Note explicative
1. Atenţia este totuşi atrasă asupra următoarei biografii: “Gurdjieff: Anatomia unui Mit “scrisă de James Moorre (1991).
2. Jeanne de Salzmann; Prefaţa la (p. VIII) Imagini din Lumea Reala.
3. În prezent există un mic grup în România, dar cei care sunt interesaţi pot contacta Gurdjieff Studies la adresa enquiries@gurdjieff.org.uk
4. Cei care sunt deja angajaţi într-un profund studiu al lui Gurdjieff li se recomandă din toata inima o bibliografie adnotata scrisă de J. Walter Driscoll si Fundatia Gurdjieff din California (New York Garland Publishing, 1985)
(* cărţi traduse în limba română)
© James Moore1983 & 1999
Romanian Translation © Grupul de lectura Gurdjieff Bucuresti
luni, martie 9
Sarea terapeutica
Am primit un mail sarat! Iata de ce:
"Intr-un basm romanesc, o fata de imparat ii spune tatalui ei ca-l iubeste ca "sarea-n bucate". O declaratie ciudata in aparenta, dar care ascunde un adevar, pe care medicina populara il stie demult: sarea este un element esential al vietii. Cu conditia sa fie neaparat naturala si sa nu fie folosita in exces.
Ca mancarea n-are nici un gust fara ea se stie. Dar ca sarea este si un medicament redutabil mai stie azi cineva? Cu toate astea, nelipsita sare-n bucate este unul dintre cele mai vechi remedii din lume, cuprins in celebre tratate medicale ale Antichitatii, intens studiat apoi de alchimistii Evului Mediu, apreciat in medicina populara ca leac de capatai. Toate astea pana la inceputul veacului al Xx-lea, cand trufia medicamentelor atoatevindecatoare au impins-o in uitare. Cine sa creada astazi ca praful acesta alb, superprocesat, combinat cu antiaglomeranti, numit "sare de masa" are proprietati vindecatoare? Nici n-are!
Intoxicatii cu substante luate pe cale orala - intr-un litru si jumatate de apa calduta se pune o lingura de sare si se amesteca bine. Se bea rapid, pe nerasuflate. Imediat dupa ingerare, se va produce o senzatie puternica de voma. Vom evacua continutul stomacului, aplecandu-ne in fata, gadiland cu inelarul si aratatorul mainii drepte glota (omusorul) si presand cu mana stanga cu putere stomacul. Reflexul vomitiv va aparea imediat.
Tuse persistenta, tuse uscata - se tin pe limba cat mai mult timp cateva granule de sare gema (nu mai mult de un varf de cutit). Reactia de stopare a tusei se va declansa prin doua mecanisme: prin salivatie, care va deveni mult mai abundenta, si prin stimularea directa a sistemului nervos central, prin intermediul papilelor gustative.
Contraindicatii la administrarea interna a sarii
Aportul masiv de sare este contraindicat in cazurile de hipertensiune si tromboza grava, precum si in fazele acute ale gastritei hiperacide si ale ulcerului gastroduodenal.
Tratament extern cu sare
Calculi renali, colici renale - un saculet de panza plin cu sare gema se pune pe un calorifer sau pe alta sursa de caldura si se lasa sa se incalzeasca, pana la 50-60 de grade Celsius. Se aplica apoi pe sale (zona lombara), unde se tine vreme de o jumatate de ora.
Ulceratii pe piele - in doua linguri de miere de albine se pune o jumatate de lingurita de sare si se amesteca bine, pana cand se omogenizeaza. Se aplica apoi acest preparat pe zonele afectate.
Rezultatele terapeutice sunt uimitoare, acesta fiind un stravechi remediu mentionat in tratatele medicale grecesti.
Arsuri de gradul I si Ii - pe zona afectata se presara sare grunjoasa din belsug. Aceasta aplicatie va spori pe moment senzatia de usturime, dar apoi edemele vor fi mult reduse, iar vindecarea va fi considerabil mai rapida. Nu se aplica sare pe arsurile grave, cu rana deschisa, intrucat produce o usturime insuportabila.
Nas infundat (rinita cronica) - la un pahar de apa calda se pune o lingurita de sare gema sau marina si se amesteca bine pentru a se omogeniza. Se pune aceasta apa sarata calda in palma si se trage pe nara stanga si pe nara dreapta, alternativ, pentru desfundarea cailor nazale. Acest procedeu este bine sa se faca in fiecare dimineata, pentru drenarea cailor respiratorii, inlaturarea surplusurilor de mucus, marirea acuitatii olfactive.
Dureri de gat (faringita, laringita, amigdalita) - se pun doua lingurite de sare naturala intr-un pahar cu apa fierbinte, dupa care se amesteca bine cu o lingurinta, pana cand sarea se dizolva complet. Se face gargara cu acest preparat cat mai fierbinte, lasand apa sarata sa ajunga cat mai mult pe gat. Se reia acest tratament de 2-3 ori pe zi, pana la disparitia completa a afectiunii.
Baile cu apa sarata
Sunt un remediu traditional de medicina populara, care se aplica si acum, in clinici moderne din Austria sau Germania, cu un succes extraordinar. Se prepara prin punerea la o cada de apa calda (aproximativ 150 de litri) a doua kilograme de sare (amestecata in prealabil cu apa fierbinte, pentru a se dizolva mai usor). Baia dureaza 20-30 de minute si este important ca temperatura apei sa fie mentinuta mereu peste 37 de grade Celsius, pentru ca actiunea terapeutica sa fie maxima. Cercetatorii au observat ca aceste bai, care se fac de regula o data la 3-4 zile, au efectele cele mai puternice in preajma lunii pline (de preferat cu 2-3 zile inainte), cand este de altfel recomandat sa fie incepute. Iata indicatiile acestor bai:
Dermatozele infectioase - se fac bai partiale, inmuind doar segmentul afectat, vreme de 15 minute, in apa sarata calda, preparata prin punerea a 7 linguri de sare la litru. Imediat dupa baie, pielea nu se sterge, ci se tamponeaza putin si se lasa sa se usuce. Este excelent acest remediu in tratarea infectiilor bacteriene si micotice (produse de ciuperci parazite).
Reumatismul - se fac de doua ori pe saptamana bai complete cu apa sarata fierbinte. Cele mai eficiente sunt baile preparate cu sare marina, dar efecte foarte bune s-au obtinut si cu sarea de mina, cu cristale mari (nemacinata).
Cistitele, infectiile urinare - se fac bai complete sau bai de sezut cu apa ceva mai sarata: 5 linguri de sare la litru. Baia va fi facuta in fiecare seara, pana la vindecarea afectiunii, iar apa trebuie sa fie cat mai fierbinte, insa suportabila (peste 38 de grade). Imediat dupa baie va veti sterge si va veti relaxa la caldura, evitand ferm expunerea la frig sau curent.
Anexita, metro-anexita - se aplica procedura de la infectiile renale. Suplimentar, se va adauga in apa sarata de baie putina tinctua de iod. Este un tratament eficient ca adjuvant si in anumite infectii genitale.
Raceala si gripa - se fac bai ale picioarelor (talpi si glezne) cu apa fierbinte cu foarte multa sare (10 linguri la litru). Baile vor dura 10 minute, dupa care ne vom incalta cu sosete groase si ne vom aseza la caldura, asa incat sa transpiram.
Sarea si bioenergia
S-a constatat experimental (prin fotografierea aurelor cu dispozitive Kirlian) si deductiv (prin rezultatele practice obtinute) ca sarea naturala, netratata prin nici un fel de procedeu chimic sau termic, are o misterioasa influenta asupra corpului bioenergetic al fiintei umane. Toti cercetatorii din acest domeniu de frontiera sunt de acord ca sarea naturala este un excelent agent de purificare a aurei umane. La fel ca si apa, sarea absoarbe - se pare - radiatiile bioenergetice nocive, curatand - din punct de vedere energetic - zonele in care este aplicata. Iata cateva aplicatii practice ale acestor proprietati bioenergetice ale cristalelor de sare:
Radiatiile electromagnetice sunt o puternica sursa de perturbare a biocampului fiintei umane. Se pare ca foarte multe tulburari ale omului modern, de la durerile de cap la oboseala sau de la sensibilitate marita la stres, sunt accentuate de campurile electromagnetice pe care le emit aparatele si dispozitivele electrice, cu care el interactioneaza practic permanent. Punerea unor cristale mari de sare de mina (extrasa din pamant) in preajma locului in care dormim sau in care lucram (de exemplu, intre noi si calculator) are un efect de absorbtie, de atenuare a influentelor nocive ale campurilor electrice.
Oboseala - o procedura de medicina populara romaneasca ce si-a dovedit adesea eficienta este sa punem un saculet cu sare calduta pe ceafa atunci cand suntem obositi. Acelasi saculet cu sare era pus in leaganul copiilor ca sa nu se deoache si sa aiba somnul lin, intre haine, ca sa le asigure durabilitatea, precum si pentru a le impregna cu o misterioasa capacitate de protectie impotriva "facaturilor de tot felul".
Bijuteriile - mai ales cele vechi - se spune ca poarta cu ele foarte multe din impregnarile negative ale celor care le-au purtat de-a lungul timpului. Din acest motiv, ele se lasa o perioada de minimum 49 de zile sa stea in sare gema, inainte de a fi purtate. La fel se procedeaza si cu cristalele sau cu pietrele semipretioase.
T
oxicitatea sarii iodate si a celei fine
In urma cu un an si jumatate, Guvernul Romaniei a emis o ordonanta care cerea in mod expres ca sarea din comert sa fie iodata. De ce? Se spunea ca in acest fel vor fi combatute afectiunile tiroidiene produse de deficientele de iod. Urmarea: in scurta vreme, rafturile din magazine au fost invadate numai de sare iodata. Reactiile nu au intarziat. Cercetatori si medici familiarizati cu aceasta problema nu s-au multumit cu versiunea oficiala a efectelor benefice ale acestei operatiuni, facand studii minutioase in acest sens. Iata ce au aflat: consumul sporit de iod sintetic adaugat in alimente creste incidenta unor afectiuni tiroidiene autoimune, favorizeaza supradezvoltarea si chiar aparitia unor procese inflamatorii la nivelul glandei tiroide. Consumul de iod produce alergie si mareste intoleranta la substantele care contin acest element (de exemplu, cele folosite in radiologie). In fine, in Tasmania, tara care a "beneficiat" de iodarea obligatorie a sarii si a altor alimente, s-a remarcat faptul ca rata cancerului tiroidian a crescut de trei ori. O alta varietate a acestui condiment, sarea fina, prezenta adesea pe mesele noastre, ascunde un lucru pe care putini dintre noi il stiu: este tratata cu E 535, adica... ferocianura de sodiu, un fel de Rosia Montana in avanpremiera, o substanta despre a carei toxicitate nu mai este necesar sa vorbim. Si inca un lucru: sarea fina nu contine aproape deloc magneziu (spre deosebire de sarea gema), un mineral esential pentru sanatatea sistemului cardiovascular. Unii cardiologi sustin chiar ca anumite maladii ale inimii si sistemului vascular s-ar datora in mare masura acestei "sari fine", saracita de acest mineral esential.
Nota: In magazinele naturiste putem gasi atat sare gema neiodata, cat si sare marina care nu a fost supusa la acest tratament. Consumati si utilizati numai aceste tipuri naturale de sare"
Sursa: nu cunoasteam
"Intr-un basm romanesc, o fata de imparat ii spune tatalui ei ca-l iubeste ca "sarea-n bucate". O declaratie ciudata in aparenta, dar care ascunde un adevar, pe care medicina populara il stie demult: sarea este un element esential al vietii. Cu conditia sa fie neaparat naturala si sa nu fie folosita in exces.
Ca mancarea n-are nici un gust fara ea se stie. Dar ca sarea este si un medicament redutabil mai stie azi cineva? Cu toate astea, nelipsita sare-n bucate este unul dintre cele mai vechi remedii din lume, cuprins in celebre tratate medicale ale Antichitatii, intens studiat apoi de alchimistii Evului Mediu, apreciat in medicina populara ca leac de capatai. Toate astea pana la inceputul veacului al Xx-lea, cand trufia medicamentelor atoatevindecatoare au impins-o in uitare. Cine sa creada astazi ca praful acesta alb, superprocesat, combinat cu antiaglomeranti, numit "sare de masa" are proprietati vindecatoare? Nici n-are!
Vindecatoare cu adevarat este doar sarea naturala, sub forma de cristale mari, care erau macinate inainte vreme in casa. O sare care contine mai mult de 80 de substante minerale, pe langa clorura de sodiu, si care avea o multime de proprietati terapeutice. Un vechi tratat medical chinez (Peg-Tzao-Kan-Mu), scris cu 2700 de ani inainte de Hristos, mentiona nu mai putin de 40 de tipuri de sare, fiecare cu indicatiile sale, cu modul de administrare si cu efectele sale specifice. Ei bine, taranii romani merita sa figureze in cartea recordurilor. In medicina noastra populara sunt mentionate peste o suta de utilizari terapeutice si, mai ales, magice ale sarii, care era considerata un adevarat panaceu impotriva spiritelor rele si a impregnarilor malefice ale obiectelor, locurilor sau fiintelor. O zona extraordinara de investigatie, pe care va propunem sa o cercetam impreuna.
Terapia interna cu sare
(toate recomandarile privesc exclusiv sarea naturala, grunjoasa, numita si sare gema, si nu sarea "fina" de masa)
Digestie dificila, constipatie, slabiciune corporala subponderalitate) - se consuma hrana condimentata cu sare gema sau sare marina (se gasesc in comert), care au un gust mult mai intens. S-a constatat ca sarea naturala are un efect mult mai puternic de stimulare a secretiei de sucuri gastrice si ca este un excelent activator al peristaltismului gastrointestinal, fireste - cu conditia sa fie consumata cu moderatie. De altfel, inca de acum 500 de ani, celebrul medic si alchimist al Evului Mediu Paracelsus observa intr-un tratat ca digestia si excretia sunt mult perturbate de absenta sarii din alimentatie.
Hipotensiune arteriala, aritmie cardiaca - dimineata, pe stomacul gol, se administreaza un sfert de cutit de sare marina (aproximativ 0,25 g), care se inghite cu o cana (250-300 ml) de apa plata. Tratamentul se face vreme de minimum o jumatate de an. Studii recente arata ca se obtin rezultate deosebit de bune, cu conditia ca tratamentul sa fie asociat cu alimentatia predominant vegetariana.
Intoxicatii cu substante luate pe cale orala - intr-un litru si jumatate de apa calduta se pune o lingura de sare si se amesteca bine. Se bea rapid, pe nerasuflate. Imediat dupa ingerare, se va produce o senzatie puternica de voma. Vom evacua continutul stomacului, aplecandu-ne in fata, gadiland cu inelarul si aratatorul mainii drepte glota (omusorul) si presand cu mana stanga cu putere stomacul. Reflexul vomitiv va aparea imediat.
Tuse persistenta, tuse uscata - se tin pe limba cat mai mult timp cateva granule de sare gema (nu mai mult de un varf de cutit). Reactia de stopare a tusei se va declansa prin doua mecanisme: prin salivatie, care va deveni mult mai abundenta, si prin stimularea directa a sistemului nervos central, prin intermediul papilelor gustative.
Contraindicatii la administrarea interna a sarii
Aportul masiv de sare este contraindicat in cazurile de hipertensiune si tromboza grava, precum si in fazele acute ale gastritei hiperacide si ale ulcerului gastroduodenal.
Tratament extern cu sare
Calculi renali, colici renale - un saculet de panza plin cu sare gema se pune pe un calorifer sau pe alta sursa de caldura si se lasa sa se incalzeasca, pana la 50-60 de grade Celsius. Se aplica apoi pe sale (zona lombara), unde se tine vreme de o jumatate de ora.
Ulceratii pe piele - in doua linguri de miere de albine se pune o jumatate de lingurita de sare si se amesteca bine, pana cand se omogenizeaza. Se aplica apoi acest preparat pe zonele afectate.
Rezultatele terapeutice sunt uimitoare, acesta fiind un stravechi remediu mentionat in tratatele medicale grecesti.
Arsuri de gradul I si Ii - pe zona afectata se presara sare grunjoasa din belsug. Aceasta aplicatie va spori pe moment senzatia de usturime, dar apoi edemele vor fi mult reduse, iar vindecarea va fi considerabil mai rapida. Nu se aplica sare pe arsurile grave, cu rana deschisa, intrucat produce o usturime insuportabila.
Nas infundat (rinita cronica) - la un pahar de apa calda se pune o lingurita de sare gema sau marina si se amesteca bine pentru a se omogeniza. Se pune aceasta apa sarata calda in palma si se trage pe nara stanga si pe nara dreapta, alternativ, pentru desfundarea cailor nazale. Acest procedeu este bine sa se faca in fiecare dimineata, pentru drenarea cailor respiratorii, inlaturarea surplusurilor de mucus, marirea acuitatii olfactive.
Dureri de gat (faringita, laringita, amigdalita) - se pun doua lingurite de sare naturala intr-un pahar cu apa fierbinte, dupa care se amesteca bine cu o lingurinta, pana cand sarea se dizolva complet. Se face gargara cu acest preparat cat mai fierbinte, lasand apa sarata sa ajunga cat mai mult pe gat. Se reia acest tratament de 2-3 ori pe zi, pana la disparitia completa a afectiunii.
Baile cu apa sarata
Sunt un remediu traditional de medicina populara, care se aplica si acum, in clinici moderne din Austria sau Germania, cu un succes extraordinar. Se prepara prin punerea la o cada de apa calda (aproximativ 150 de litri) a doua kilograme de sare (amestecata in prealabil cu apa fierbinte, pentru a se dizolva mai usor). Baia dureaza 20-30 de minute si este important ca temperatura apei sa fie mentinuta mereu peste 37 de grade Celsius, pentru ca actiunea terapeutica sa fie maxima. Cercetatorii au observat ca aceste bai, care se fac de regula o data la 3-4 zile, au efectele cele mai puternice in preajma lunii pline (de preferat cu 2-3 zile inainte), cand este de altfel recomandat sa fie incepute. Iata indicatiile acestor bai:
Dermatozele infectioase - se fac bai partiale, inmuind doar segmentul afectat, vreme de 15 minute, in apa sarata calda, preparata prin punerea a 7 linguri de sare la litru. Imediat dupa baie, pielea nu se sterge, ci se tamponeaza putin si se lasa sa se usuce. Este excelent acest remediu in tratarea infectiilor bacteriene si micotice (produse de ciuperci parazite).
Reumatismul - se fac de doua ori pe saptamana bai complete cu apa sarata fierbinte. Cele mai eficiente sunt baile preparate cu sare marina, dar efecte foarte bune s-au obtinut si cu sarea de mina, cu cristale mari (nemacinata).
Cistitele, infectiile urinare - se fac bai complete sau bai de sezut cu apa ceva mai sarata: 5 linguri de sare la litru. Baia va fi facuta in fiecare seara, pana la vindecarea afectiunii, iar apa trebuie sa fie cat mai fierbinte, insa suportabila (peste 38 de grade). Imediat dupa baie va veti sterge si va veti relaxa la caldura, evitand ferm expunerea la frig sau curent.
Anexita, metro-anexita - se aplica procedura de la infectiile renale. Suplimentar, se va adauga in apa sarata de baie putina tinctua de iod. Este un tratament eficient ca adjuvant si in anumite infectii genitale.
Raceala si gripa - se fac bai ale picioarelor (talpi si glezne) cu apa fierbinte cu foarte multa sare (10 linguri la litru). Baile vor dura 10 minute, dupa care ne vom incalta cu sosete groase si ne vom aseza la caldura, asa incat sa transpiram.
Sarea si bioenergia
S-a constatat experimental (prin fotografierea aurelor cu dispozitive Kirlian) si deductiv (prin rezultatele practice obtinute) ca sarea naturala, netratata prin nici un fel de procedeu chimic sau termic, are o misterioasa influenta asupra corpului bioenergetic al fiintei umane. Toti cercetatorii din acest domeniu de frontiera sunt de acord ca sarea naturala este un excelent agent de purificare a aurei umane. La fel ca si apa, sarea absoarbe - se pare - radiatiile bioenergetice nocive, curatand - din punct de vedere energetic - zonele in care este aplicata. Iata cateva aplicatii practice ale acestor proprietati bioenergetice ale cristalelor de sare:
Radiatiile electromagnetice sunt o puternica sursa de perturbare a biocampului fiintei umane. Se pare ca foarte multe tulburari ale omului modern, de la durerile de cap la oboseala sau de la sensibilitate marita la stres, sunt accentuate de campurile electromagnetice pe care le emit aparatele si dispozitivele electrice, cu care el interactioneaza practic permanent. Punerea unor cristale mari de sare de mina (extrasa din pamant) in preajma locului in care dormim sau in care lucram (de exemplu, intre noi si calculator) are un efect de absorbtie, de atenuare a influentelor nocive ale campurilor electrice.
Oboseala - o procedura de medicina populara romaneasca ce si-a dovedit adesea eficienta este sa punem un saculet cu sare calduta pe ceafa atunci cand suntem obositi. Acelasi saculet cu sare era pus in leaganul copiilor ca sa nu se deoache si sa aiba somnul lin, intre haine, ca sa le asigure durabilitatea, precum si pentru a le impregna cu o misterioasa capacitate de protectie impotriva "facaturilor de tot felul".
Bijuteriile - mai ales cele vechi - se spune ca poarta cu ele foarte multe din impregnarile negative ale celor care le-au purtat de-a lungul timpului. Din acest motiv, ele se lasa o perioada de minimum 49 de zile sa stea in sare gema, inainte de a fi purtate. La fel se procedeaza si cu cristalele sau cu pietrele semipretioase.
T
oxicitatea sarii iodate si a celei fine
In urma cu un an si jumatate, Guvernul Romaniei a emis o ordonanta care cerea in mod expres ca sarea din comert sa fie iodata. De ce? Se spunea ca in acest fel vor fi combatute afectiunile tiroidiene produse de deficientele de iod. Urmarea: in scurta vreme, rafturile din magazine au fost invadate numai de sare iodata. Reactiile nu au intarziat. Cercetatori si medici familiarizati cu aceasta problema nu s-au multumit cu versiunea oficiala a efectelor benefice ale acestei operatiuni, facand studii minutioase in acest sens. Iata ce au aflat: consumul sporit de iod sintetic adaugat in alimente creste incidenta unor afectiuni tiroidiene autoimune, favorizeaza supradezvoltarea si chiar aparitia unor procese inflamatorii la nivelul glandei tiroide. Consumul de iod produce alergie si mareste intoleranta la substantele care contin acest element (de exemplu, cele folosite in radiologie). In fine, in Tasmania, tara care a "beneficiat" de iodarea obligatorie a sarii si a altor alimente, s-a remarcat faptul ca rata cancerului tiroidian a crescut de trei ori. O alta varietate a acestui condiment, sarea fina, prezenta adesea pe mesele noastre, ascunde un lucru pe care putini dintre noi il stiu: este tratata cu E 535, adica... ferocianura de sodiu, un fel de Rosia Montana in avanpremiera, o substanta despre a carei toxicitate nu mai este necesar sa vorbim. Si inca un lucru: sarea fina nu contine aproape deloc magneziu (spre deosebire de sarea gema), un mineral esential pentru sanatatea sistemului cardiovascular. Unii cardiologi sustin chiar ca anumite maladii ale inimii si sistemului vascular s-ar datora in mare masura acestei "sari fine", saracita de acest mineral esential.
Nota: In magazinele naturiste putem gasi atat sare gema neiodata, cat si sare marina care nu a fost supusa la acest tratament. Consumati si utilizati numai aceste tipuri naturale de sare"
Sursa: nu cunoasteam
fruncte ca medicamente
Retete simple care functioneaza minunat. Desigur, nu cu alcool....
Pineapple + Apple + Watermelon - To dispel excess salts, nourishes the bladder and kidney.
Apple + Cucumber + Kiwi - To improve skin complexion.
Pear & Banana - regulates sugar content.
Carrot + Apple + Pear + Mango - Clear body heat, counteracts toxicity, decreased blood pressure and fight oxidization .
Honeydew + Grape + Watermelon + Milk - Rich in vitamin C + Vitamin B2 that increase cell activity and strengthen body immunity.
Papaya + Pineapple + Milk - Rich in vitamin C, E, Iron. Improve skin complexion and metabolism.
Banana + Pineapple + Milk - Rich in vitamin with nutritious and prevent constipation
Orange + Ginger + Cucumber - Improve Skin texture and moisture and reduce body heat.
Pineapple + Apple + Watermelon - To dispel excess salts, nourishes the bladder and kidney.Apple + Cucumber + Kiwi - To improve skin complexion.Pear & Banana - regulates sugar content.Carrot + Apple + Pear + Mango - Clear body heat, counteracts toxicity, decreased blood pressure and fight oxidization .Honeydew + Grape + Watermelon + Milk - Rich in vitamin C + Vitamin B2 that increase cell activity and strengthen body immunity.Papaya + Pineapple + Milk - Rich in vitamin C, E, Iron. Improve skin complexion and metabolism.Banana + Pineapple + Milk - Rich in vitamin with nutritious and prevent constipation
Abonați-vă la:
Postări (Atom)