You've gotta.....

You've gotta dance like there's nobody watching/ Love like you'll never be hurt/ Sing like there's nobody listening/ And live like it's heaven on earth.
William W. Purkey

sâmbătă, aprilie 4

ODA SARMALEI

Cum s-ar defini sarmaua?

Vis inaripat al verzei ce-l avu cat a durat
somnul lung metamorfozic in butoiul de murat...

Potpuriu de porc si vaca, simfonia tocaturii,
imn de lauda mancarii, inaltat in cerul gurii.

O cocheta care-si scalda trupu-n sos si in smantana
si se-nfasoara in varza ca in valuri de cadana.

O abila diplomata ce-a-ncheiat o stransa liga
c-o bardaca de vin rosu si-un ceaun de mamaliga.

Oponenta din principiu si un strasnic adversar
pentru tot ce e dieta sau regim alimentar.

Un buchet de mirodenii, o frivola parfumata
ce te-mbie cu mirosuri de slanina afumata.

Locatara principala tine-n spatiu tolerate,
perle de piper picante, boabe de orez umflate.

O prozaica'nnascuta, cum s-o prinzi in prozodie
ca de cand e lumea, porcul n-a citit o poezie.

Un aducator de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iata-n cateva cuvinte, cum s-ar defini .. sarmaua !!!